Sfârlează cu fofează
————————————————————————————————————————————————————————-
Așa cum orice poveste începe cu „A fost odată ca niciodată“, (apropos, se spune că poveștile românești încep cu „a fost odată”, în timp ce cele rusești încep cu „Va veni vremea când…”), orice carte de aviație, care se respectă, începe cu, „zborul, visul de milenii al omenirii“, „Icarus”, sau „pasărea de oțel“, sau cel puțin cu „sfârlează cu fofează“, cartea copilăriei noastre. Eroul principal al cărții, Toader Mândruţă, dintr-o așezare patriarhală, (satul Vâltoteşti, comuna Băseşti, ținutul Bârladului), era considerat cam nătâng de cei din jur, pentru că visa să zboare.
Am trăit și timpuri în care o carte de aviație începea la modul, „avionul e o invenție a omului sovietic“, urmând o listă impresionantă a realizărilor acestui om.
Sunt mândru că nu numai omul sovietic a contribuit la inventarea „păsării de oțel”, ci au mai fost și mulți născuți pe plaiuri mioritice care au mai dat un imbold, cât de cât, acestei dezvoltări. Pregătindu-mă a scrie această carte m-am documentat, bineînțeles, în definitiv, cărțile din cărți se scriu, nu(?) și deși istoria aviației române nu-mi era străină, totuși am rămas uimit citind „Romanian Aeronautical Constructions 1905-1974”, o carte excelentă scrisă de Ion Gudju, Gheorghe Iacobescu și Ovidiu Ionescu, și văzând mulțimea aparatelor de zbor dezvoltate în România, mai ales între cele două războaie. În acea perioadă erau peste 20.000 de locuri de muncă în industria de aviație, pentru ca după război să scadă la doar câteva sute. Găsesc interesant faptul că au fost scrise foarte multe cărți despre trecutul mai îndepărtat al aviației românești și mult mai puține despre trecutul mai apropiat.

Și totuși proiectarea unui avion e foarte simplă. Prima linie care se trage e de fapt un punct, de fapt două puncte, sunt ochiul(ii) piloților. La 99 erau doi. Din ochiul pilotului se trag niște linii orizontale și mai apoi una inclinată cu 13°, pilotul trebuie și el să vadă ceva și la fel și al doilea pilot, peste capul primului. Asta, la 99, a fost foarte simplu, a fost pur și simplu preluat aranjamentul cabinei de la 93 dublă. La un avion de școală e foarte important ca pilotul al doilea, instructorul, să aibă o vizibilitate corespunzătoare, în cazul în care primul pilot, elevul, se bâlbâie.

Poziționarea piloților
Când am văzut primele schițe ale avionului mi-am dat seama că va fi greu s-o rezolv, prima configurație semăna cu cea din poză, ampenajul vertical era încălecat peste ampenajul orizontal. M-am apucat și am socotit așa numitul volum de ampenaj, acesta este produsul dintre suprafața ampenajului și distanța până la focarul aripii. Pentru aceste valori existau niște recomandări empirice, evident că m-am uitat la avioane similare, deși informațiile erau cam sărace. S-a dovedit că la ampenajul vertical mai aveam rezerve, așa că l-am împins în față cu vro 600 mm, astfel că cele două, Lia și Nuți, nu se mai luau de păr.

————————————————————————————————————————————————————————-

Mihail Calomfirescu

320 de pagini, cca 50 fotografii si schite
Cartea se poate procura la e-mail: avioane@gmx.de